Vom avea o nouă formă de control dedicată exclusiv protecţiei consumatorului!


O nouă structură de control va fi introdusă în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, după ce board-ul instituției a votat un proiect de modificare a Regulamentului de Organizare și Funcționare. Noua structură va urmări aplicarea așa numitelor “reguli de conduită”, adică seturi de norme dedicate protecției consumatorilor.

Cea mai nouă Direcţie din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară primeşte atribuţii complet noi, prin modificarea regulamentului de funcţionare a instituţiei.

Practic, apare, în premieră, o nouă formă de control, de această dată dedicată exclusive protecţiei consumatorului şi nu stabilităţii financiare a sectorului asigurărilor.

Această atribuţie va fi îndeplinită de către Direcţia Supraveghere Intermediari şi Supravegherea Regulilor de Conduită.

Mai concret, afirmă surse direct implicate în discuţii, în cadrul Direcţiei va fi organizată o structură de control care va putea merge să verifice companii de asigurare dintr-o perspectivă din care ASF nu avea dreptul să o facă până acum.