Curtea Constituţională a României a decis că este neconstituţională soluţia legislativă din Codul de procedură penală care nu permite, în cursul judecăţii, contestarea luării de către instanţă a măsurii valorificării bunurilor mobile sechestrate.
Potrivit unui comunicat al CCR plenul Curţii a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 252 indice 3 alineatul (3) teza finală din Codul de procedură penală, care prevede că „(3) Asupra valorificării bunurilor mobile sechestrate, precum şi cu privire la cererile prevăzute la alin. (2), instanţa de judecată dispune prin încheiere motivată. Încheierea instanţei este definitivă”.
„În urma deliberării, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 252 indice 3 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală care nu permite, în cursul judecăţii, contestarea luării de către instanţă a măsurii valorificării bunurilor mobile sechestrate, este neconstituţională”, precizează comunicatul citat.