Incompatibilitățile și conflictul de interese se vor prescrie în 3 ani!


Incompatibilitățile și conflictul de interese se vor prescrie în 3 ani, pentru cei în funcții sau care au demnități publice, după ce proiectula fost adoptat de Cameră, la ședința de vot final, cu 159 de voturi ”pentru” și 59 ”împotrivă”. Proiectul mai permite aleșilor locali aibă afaceri care nu au legătură cu funcția. Proiectul a trecut deja de Senat, iar Camera a fost for decizional.

Scut pentru primari, incompatibili și cei aflați în conflict de interese. Proiectul permite aleșilor locali să desfășoare activități în sectorul privat în domenii care nu au legătura cu atribuțiile de aleși locali.

„Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu acesta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate.”

„Faptele săvârșite de persoanele aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice ce determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii lor”, prevede proiectul.

De asemenea, potrivit inițiativei, care a fost amendată de Senat, „primarii, viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice.”