O iniţiativă legislativă propune modificarea Statutului Băncii Naţionale


O iniţiativă legislativă propune modificarea Legii 312 privind Statutul Băncii Naţionale a României (BNR), astfel încât să fie abrogate alineatele din lege care îi exonerează de răspunderea civilă sau penală pe membrii Consiliului de Administraţie.

„Prezenta propunere legislativă îşi propune să modifice Legea nr. 312 privind Statutul Băncii Naţionale a României, în sensul abrogării alineatelor (3) şi (4) ale art. 25, care exonerează de răspundere civilă şi penală membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României şi personalul acesteia, însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială”, se arată în expunerea de motive proiectului de lege.

În forma actuală a alineatelor (3) şi (4) ale articolului 25 din Legea 312 privind Statutul BNR, potrivit iniţiatorului, „se statuează un regim privilegiat pentru aceste categorii de persoane, un nou tip de imunitate care este de natură să creeze un dezechilibru în ceea ce priveşte răspunderea tuturor cetăţenilor în faţa legii, în legătură cu exercitarea atrbuţiilor de serrviciu, imunitate ce excede cadrului constituţional”.