Guvernul va adopta printr-o ordonanţă de urgenţă măsuri pentru evitarea dezangajării fondurilor europene


Guvernul va adopta printr-o ordonanţă de urgenţă măsuri pentru evitarea dezangajării fondurilor europene, astfel încât vor putea fi încheiate contracte de finanţare cu o valoare mai mare decât prevedeau alocările iniţiale din programele operaţionale, a declarat premierul.

„Astăzi vom avea pe ordinea de zi o ordonanţă de urgenţă pentru evitarea dezangajării fondurilor europene. Aşa cum am menţionat, mă interesează foarte mult ca să avem o absorbţie foarte mare a fondurilor europene şi, în acelaşi timp, să evităm dezangajarea fondurilor europene – şi mă refer în primul rând la Programul Operaţional Regional, dar şi la Programul Operaţional Infrastructură Mare. Vom adopta astăzi o nouă măsură pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene şi evitarea dezangajării, deci a pierderii unor alocări de sume pe anumite programe operaţionale”, a afirmat Premierul.

Premierul a declarat că în acest sens se modifică şi se completează OUG 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020.