Comisia Europeană va da România în judecată la Curtea Europeană de Justiţie, dacă Parlamentul de la Bucureşti va adopta amendamentele aduse Ordonanţei de Urgenţă 64/2016 din sectorul gazelor naturale, a declarat comisarul european pentru Energie într-o întâlnire la Bruxelles cu reprezentanţii sectorului energetic românesc.
Comisarul a fost întrebat cum priveşte amendamentele aduse în Parlament Ordonanţei de Urgenţă 64/2016, potrivit cărora 70% din gazul produs în România va trebui tranzacţionat pe o singură bursă, respectiv OPCOM, în contexul în care Comisia Europeană a deschis deja un proces de infringement împotriva României pentru blocarea exporturilor de gaze.
‘Avem un pachet energetic legislativ şi unul dintre aspecte se referă la liberalizarea pieţei. Este un proces complex, cu diferite etape de tranziţie. În acest proces, Comisia Europeană încurajează dialogul, în loc să mergem la Curtea de Justiţie, unde procedurile sunt lungi şi vom pierde timp’, a spus oficialul european.