Un proiect de act normativ lansat recent în dezbatere publică şi care va ajunge pe masa guvernului prevede că unele servicii dentare să fie decontate de casele de sănătate. De acestea pot beneficia chiar şi persoanele neasigurate, cu precizarea că în cazul lor este vorba de un pachet minimal.
Potrivit proiectului, există trei posibilităţi de decontare: pentru copii (nu se mai plătește nimic); pentru adulți (peste 18 ani, cu procent de decontare între 60 şi 100%) şi pentru beneficiarii unor legi speciale (decontare integrală).
Consultația gratuită se acordă o dată pe an pentru adulți, în timp ce copiii beneficiază de două astfel de consultații pe an, se mai specifică în proiect.
În pachetul de servicii decontate sunt incluse tratarea cariilor simple, obturaţia dintelui după diverse tratamente, pansamentele calmante, extracția dinților cu anestezie, diverse proteze, aparate și dispozitive utilizate în tratamentul malformațiilor congenitale, reparații și reconstrucții.