Impozitul pe venitul global al persoanei fizice poate fi introdus chiar de anul viitor, operațiunea necesitând unificarea unui număr de baze de date ale statului și pregătirea unui sistem informatic integrat al Fiscului.
Noua taxare a intrat în analiza Ministerului Finanțelor. Trebuie precizat, însă, că Ministerul lucrează la globalizarea veniturilor pe persoană și nu pe gospodărie.
Procedurile prealabile sunt planificate să fie încheiate pe o durată de aproximativ 1 an, astfel că noul impozit, pe care cei mai mulți specialiști în fiscalitate îl văd urmat de impozitarea cu rate progresive, poate fi introdus din 2019, dacă acestea vor fi încheiate până atunci, relevă un document oficial.