Ministerul Finanţelor a solicitat o derogare pentru split TVA de la directiva UE


Ministerul Finanțelor a fost nevoit să solicite Comisiei Europene o derogare pentru split TVA de la directiva UE privind sistemul comun de TVA.

Cererea trimisă de România către CE ridică perspectiva unei posibile decizii de respingere de către Executivul european și, trebuie menționat, că vine după ce, în toamna anului trecut, ministrul Finanțelor de la acel moment a respins mesajele Comisiei, care propunea să ajute autoritățile române în avans pentru a se asigura că legislația respectă regulile UE.

După ce, anul trecut, Ministerul Finanțelor a respins mesajele primite de la Bruxelles, susținând că, pentru modelul românesc de split TVA, nu este necesară derogare, a fost în final nevoit să solicite acordul europenilor.

Finanțele consideră în continuare, chiar dacă au solicitat derogare, că modelul de split TVA introdus în România nu modifică regulile prevăzute de Directiva TVA.