A fost adoptat proiectul de lege privind combaterea ambroziei


Deputaţii au dat undă verde, cu 264 de voturi şi o abţinere, proiectului de lege privind combaterea ambroziei – considerată ca fiind planta cea mai alergenă din România.

Iniţiatorul a subliniat că o astfel de lege este necesară în condiţiile în care în toată Europa există reglementări cu pedepse foarte mari pentru cei care nu-şi curăţă terenurile de ambrozie, care produce alergii severe. Potrivit parlamentarului liberal, proiectul are pe de o parte o componentă de prevenţie, de informare, şi pe de altă parte prevede ca proprietarii sau deţinătorii de terenuri să desfăşoare periodic lucrări de întreţinere a terenurilor, să distrugă buruiana împiedicând răspândirea acesteia.

„Ambrozia este cea mai puternică plantă alergenă din România. Este o buruiană invazivă care creşte pe marginea drumurilor, în spaţiile verzi – deci acolo unde sunt terenuri neîngrijite – şi care are o perioadă de înflorire în august şi septembrie. (…) Această plantă produce nişte alergii atât de severe, încât chiar unele persoane, atunci când este perioada de maximă înflorire, sunt scoase complet din muncă, îşi pierd capacitatea de muncă. (…) O singură plantă de ambrozie matură poate să elibereze până la 8 miliarde de grăuncioare de polen şi produce 30.000 de seminţe care îşi păstrează puterea germinativă timp de 40 de ani”, a argumentat iniţiatorul proiectului de lege.