”În condițiile art. 461 alin.1 NCPC, calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Această normă instituie regula în materie, care constă în atacarea soluției doar de către partea care a căzut, total sau parțial, în pretenții, întrucât, de regulă, numai aceasta justifică un interes, în sensul art. 458 alin.1 NCPC.

Nu orice considerent intră în autoritatea lucrului judecat, ci numai un considerent care sprijină cu necesitate soluția adoptată, nefiind justă interpretarea potrivit căreia orice considerent neatacat poate dezvolta efectele prevăzute de art. 430 alin.2 NCPC.

Doar dacă partea poate argumenta un dezavantaj juridic actual ori cel puțin previzibil cu o probabilitate rezonabilă, decurgând din considerentul atacat, aceasta poate justifica un interes legitim, născut și actual pentru a formula o cale de atac potrivit art. 461 alin.2 NCPC. Cerința interesului acționează astfel ca un filtru legitim în calea unor căi de atac exercitate pur speculativ, șicanatoriu ori chiar doctrinar, protejând astfel buna administrare a justiției. Instanțele judecătorești nu sunt foruri consultative pentru probleme de natură teoretică, ci trebuie să rezolve litigii reale și actuale, cu privire la drepturile și interesele legitime deduse judecății, iar rezolvarea dată trebuie să aibă o finalitate clară și efectivă.