Autoritățile pregătesc un sistem online pentru emiterea certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor, indică un document oficial. Într-o primă etapă, acest sistem va simplifica procedura de înmatriculare prin eliminarea a două documente solicitate în prezent la înmatriculare.
Potrivit sursei citate, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCÎV) are în curs de finalizare datele tehnice pentru noile proceduri online.
”Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor se află în faza definitivării cerințelor de sistem în vederea implementării proiectului ‚Subsistemul online certificate de înmatriculare’ ”, arată un document oficial semnat de ministrul Afacerilor Interne.