Ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Paul Stănescu, a anunţat că au fost deschise cele 6.851 de şantiere finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), care vor înghiţi circa 30 miliarde de lei. El promite că toate localităţile din ţară, cu peste 2.000 de locuitori, vor avea apă şi canalizare, în cel mult trei ani.
El a mai spus că, în cel mult trei ani, în toate localităţile cu peste 2.000 de locuitori, ar urma să fie introduse sistemele de alimentare cu apă şi canalizare: „Angajamentul a fost luat în momentul în care am intrat în Uniunea Europeană (…), noi ne-am propus ca, în doi-trei ani, maxim, să închidem acest lucru, ca fiecare localitate din această ţară cu peste 2.000 de locuitori să aibă apă şi canal. Bineînţeles, şi cele sub 2.000 de locuitori trebuie să aibă apă şi canal”, a adăugat ministrul.