Regia Autonomă ″Monitorul Oficial″ va reveni sub autoritatea Camerei Deputaților. Așa au decis deputaţii, care au adoptat în acest sens o iniţiativă legislativă.
Astfel, Regia Autonomă “Monitorul Oficial” se organizează ca regie autonomă, sub autoritatea Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.
Este persoana juridică ce desfăşoară activitate de interes public naţional şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.
Editorul Monitorului Oficial al României este Camera Deputaţilor, prevede propunerea legislativă adoptată de Cameră.
Actele care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, se înaintează secretarului general al
Camerei Deputaţilor, în copie certificată, de către autorităţile emitente, sub semnătura conducătorului acestora sau a locţiitorului său. Secretarul general al Camerei le transmite Regiei Autonome “Monitorul Oficial” spre publicare.