Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii a fost aprobat de Guvern


Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM Invest România, pentru creșterea accesului la finanțare prin acordarea unor garanții de stat, a fost aprobat ieri de Guvern printr-o ordonanță de urgență.

Este vorba despre un program multianual de încurajare și de stimulare a dezvoltării IMM-urilor, sector ce reprezintă 99,7% din companiile din România, contribuie cu aproximativ 60% la Produsul Intern Brut și angajează circa 60% din forța de muncă.

Programul are în vedere acordarea de garanții de stat pentru creditele, în mod diferențiat, pentru IMM-urile care intenționează înființarea/dezvoltarea unor centre de agrement, precum și pentru celelalte întreprinderi mici și mijlocii, inclusiv pentru cele nou înființate, de tip start-up, pentru care unul dintre principalele obstacole îl constituie lipsa de finanțare.

Prin Programul IMM Invest România se are în vedere acordarea de garanții de stat astfel:

1. Pentru proiectele de dezvoltare/înființare centre de agrement procentul de garantare este de maximum 80% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele banacare aferente creditului garantat. Valoarea maximă a finanțării garantate de către stat pentru proiectele de dezvoltare/înființare centre de agrement este de 1,25 milioane lei;
2. Pentru alte proiecte decât cele de dezvoltare/înființare centre de agrement se pot acorda garanții de stat pentru credite de investiții și/sau credit/linii de credit pentru capital de lucru contractate de IMM-uri, prin MFP, în procent de maximum 50% din valoarea finanțării, exclusiv comisioanele și spezele bancare aferente creditului garantat. Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar este de 10 milioane lei, iar valoarea maximă a fiecărei finanțări acordate unui beneficiar nu poate depăși 5 milioane de lei pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, respectiv 10 milioane de lei pentru investiții.
IMM-urile eligibile în acest program vor beneficia de unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiții, cu excepția creditelor de investiții pentru proiectele de dezvoltare/înființare centre de agrement, care sunt eligibile pentru acordarea unui singur credit. De asemenea, IMM-urile eligibile în program vor beneficia de una sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de stat, prin MFP.