Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat lista comunelor care vor beneficia de cadastrare integral din fonduri externe nerambursabile. România a atras peste 310 mil. euro prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
În cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, ce vizează înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România până în 2023, sunt cuprinse 660 de comune din toate judeţele ţării care vor beneficia de fonduri europene.