Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, în cazul unei cereri de strămutare a unui dosar aflat pe rolul unui tribunal și altul pe rolul unei curți de apel, cu majoritate, declinarea competenței de soluționare a cererii privind strămutarea dosarului de la tribunal în favoarea curții de apel în circumscripția căreia se află tribunalul, și cu unanimitate, admiterea cererii de strămutare a dosarului de la curtea de apel la o alta curte de apel.

În opinia separată privind declinarea competenței de soluționare a cererii privind strămutarea dosarului de la tribunal în favoarea curții de apel în circumscripția căreia se află tribunalul, judecătorul a considerat că de vreme ce aspectele evidențiate de parte motivului de bănuială legitimă privesc deopotrivă tribunalul și curtea de apel care au sediul în aceeași localitate, înseamnă că aplicarea ad litteram a art. 142 alin. 1 C. proc. civ.

“Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia”. Aceste prevederi ar conduce la aceleași îndoieli cu privire la parțialitatea instanței care se regăsesc în considerentele deciziilor Curții Constituționale (Decizia nr. 558/2014 și Decizia nr. 169/2016) a căror esență este că, în aprecierea imparțialității obiective, aparențele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică tribunalele trebuie să inspire deplină încredere justițiabililor.

În urma declinării, curtea de apel – în raza căreia se află tribunalul pe rolul căruia se găsește dosarul a cărui strămutare s-a solicitat – ar urma să analizeze un motiv de bănuială legitimă ce se extinde și asupra sa raportat la considerentele cererii de strămutare, încălcându-se astfel principiul imparțialității justiției (prevăzut de art. 124 alin. 2 din Constituție) și dreptul la un proces echitabil (prevăzut de art. 21 alin. 3 din Constituție)