Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) va realiza un inventar al emisiilor de CO2 generate de autovehiculele înmatriculate în anul 2017, raportat la parcul auto existent la 31 decembrie 2016, iar Grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Mediului va face o evaluare a impactului asupra mediului.
Preşedintele a declarat: “Comisia lucrează, în primul rând, la evaluarea impactului de mediu, pentru acesta este cel mai important element de la care pornim dacă se va taxa sau nu se va taxa sau dacă se vor pune măsuri administrative de limitare a accesului maşinilor. Încă nu cunoaştem care vor fi propunerile comisiei de specialitate, dar vă pot spune că la acest moment este în derulare un studiu cu privire la cantitatea de emisii generate de autovehiculele înmatriculate în 2017 faţă de total parc auto la data de 31 decembrie 2016. Vrem să facem impactul de mediu, iar Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului realizează acest inventar al emisiilor. În principiu, s-ar putea sau nu s-ar putea, opinia mea este acest raport va ieşi unul destul de periculos din punct de vedere al emisiilor, pentru că acea cantitate de emisii este destul de mare, uitându-ne doar la numărul total de autovehicule vechi şi poluante care s-au înmatriculat în anul 2017. Practic, 80% din total parc auto are peste 10 ani vechime şi impactează destul de mult asupra mediului”.