DNA a publicat un punct de vedere privind modificarea Legilor justiţiei


Punct de vedere al procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție față de propunerile legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

I. În principal, apreciem că, față de modul de realizare a proiectelor, fără consultarea prealabilă a magistraților, fără o expunere de motive corespunzătoare și fără studii de impact, se impune o poziție fermă, de respingere în bloc a proiectelor, prin acordarea unui aviz negativ pentru întregul pachet legislativ.

II. În subsidiar, înțelegem să formulăm următoarele critici și observații punctuale:

Proiectul de modificare a Legii nr. 303/2004:

1) Procedura de revocare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a adjunctului acestuia, a procurorului șef al DNA, al DIICOT, al nou înființatei DIISJP, a adjuncților acestora – de către CSM – Secția pentru procurori, care se poate sesiza din oficiu ori la propunerea ministrului justiției – nu se justifică.
Nu se justifică stabilirea unei proceduri diferite de revocare, față de procedura de numire a celor mai înalte funcții din cadrul Ministerului Public. Așa cum procedura de numire asigură echilibrul puterilor statului și rolul organului reprezentativ, profesional al procurorilor, revocarea din aceste funcții trebuie să respecte același echilibru. În plus, dezechilibrul creat între procedura de numire și revocare a procurorilor cu funcții înalte aduce un dezechilibru suplimentar – acela între procedura de revocare a funcțiilor înalte din Ministerul Public și cea de revocare a Președintelui ÎCCJ și a celorlalte funcții înalte din cadrul ÎCCJ.
Procedura de revocare propusă de proiect elimină unul din cei trei actori instituționali care concură în prezent la definirea carierei procurorilor cu funcțiile cele mai înalte în Ministerul Public, atât privind numirea, cât și revocarea lor. Această eliminare pare să fie de natură a face mai rapidă / simplă procedura de revocare, ceea ce prezintă un pericol în sine pentru stabilitatea instituțională a Ministerului Public și a structurilor sale specializate.
Or, acest tip de modificări vine în contradicție cu standardele internaționale și cerințele MCV. Astfel, recomandarea MCV de a asigura garanțiile corespunzătoare în termeni de transparență, control și echilibru privind numirile în funcțiile înalte din cadrul Ministerului Public are în vedere transparentizarea selecției candidaților propuși a parcurge procedura de numire și nicidecum crearea unui dezechilibru între actorii instituționali incluși în această procedură, sau între procedura de numire și cea de revocare. Procedura propusă prin acest proiect nu aduce nicio rezolvare problemei semnalate de raportul MCV cu privire la transparența primei faze a procedurii de numire a procurorilor cu funcțiile cele mai înalte, respectiv criteriile de selecție ale candidatului propus de ministrul justiției.

Punctul de vedere poate fi consultat şi pe site-ul instituţiei.