Modificările legislaţiei fiscale ar trebui amânate!


Preşedintele României a declarat că s-ar impune o amânare semnificativă a modificărilor legislaţiei fiscale, precizând că termenul de aplicare a acestora la 1 ianuarie 2018 este inoportun.

Acesta a afimat: “Am văzut cu toţii că în afară de iniţiatori toată lumea este împotriva acestor modificări. Cred că trebuie să dea de gândit oricui care doreşte să facă modificări atât de ample şi vede că nu vrea nimeni să meargă pe aceeaşi linie. Cred că minim, minimorum s-ar impune o amânare semnificativă, un studiu foarte bine fundamentat şi atunci lucrurile se pot discuta în linişte. După părerea mea, este total, dar total inoportun să se ţintească ca şi dată de implementare 1 ianuarie 2018”.

El a reiterat că modificările reprezintă o “ţopăială” fiscal-bugetară a Guvernului.

,