Angajatorii ar urma să achite doar o contribuție asiguratoare pentru muncă de 2,25%, potrivit declarațiilor ministrului finanțelor publice. Practic, aceasta ar fi ceea ce inițial s-a numit taxa de solidaritate și apoi contribuția de solidaritate (despre care se spunea că va fi 2%). Contribuția asiguratoare pentru muncă ar urma să înglobeze actualele contribuții datorate de angajator pentru șomaj, accidente de muncă și boli profesionale, concedii medicale și creanțe salariale.
Angajatorii vor datora la stat, începând de la 1 ianuarie 2018, o singură contribuție socială obligatorie. Mai exact, este vorba de contribuția asiguratoare pentru muncă, cea care inițial a fost numită „taxă de solidaritate” sau „contribuție de solidaritate”.
Contribuția asiguratoare pentru muncă va fi de 2,25%, nu de 2%, așa cum se anunțase inițial, iar aceasta va îngloba patru contribuții sociale obligatorii pe care angajatorii le datorează și în prezent. Astfel, contribuția unică pentru angajatori va fi formată din actualele contribuții pentru șomaj, accidente de muncă și boli profesionale, concedii medicale, creanțe salariale.
Așadar, în total, contribuțiile sociale vor însuma un minim de 37,25%, față de 39,25%, totalul minim de acum. Scăderea va fi de 2%.