România trebuie să plătească 4,7 milioane euro, în octombrie, către Uniunea Europeană din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor transmise de Ministerul Finanţelor Publice.
Vârful de plată al acestui an a fost în septembrie, când a fost rambursată o sumă de peste 1,179 miliarde de euro, atât la Uniunea Europeană, cât şi la Banca Mondială (BM). Cea mai mare parte a sumei a fost plătită către UE, respectiv peste 1,177 miliarde de euro, iar 2,4 milioane de euro, către BM. Suma către UE reprezintă rate de capital în valoare de 1,15 miliarde euro, restul fiind dobânzi şi comisioane. Către Banca Mondială, cele 2,4 milioane euro sunt doar dobânzi şi comisioane.
Suma totală de plată către UE şi Banca Mondială în acest an este de 1,26 miliarde de euro. Din această valoare, 1,15 miliarde de euro reprezintă rate de capital, iar restul dobânzi şi comisioane. Peste 1,25 miliarde de euro urmează a fi rambursate UE şi doar 9 milioane de euro către Banca Mondială.