Programul “Rabla Clasic” va fi suplimentat cu 25 milioane de lei!


Programul „Rabla Clasic”, sesiunea 2017 pentru persoane fizice, va fi suplimentat cu 25 de milioane de lei, ceea ce înseamnă un plus de 4.000 de prime de casare, a anunțat ministrul Mediului.

Ministrul a declarat: “Astăzi, am semnat suplimentarea pentru Programul „Rabla Clasic” — persoane fizice cu suma de 25 de milioane de lei, care înseamnă o suplimentare cu 4.000 de prime de casare. Până la sfârșitul anului, 31 decembrie 2017, vom avea un total de aproximativ 25.000 de mașini noi care vor fi cumpărate de către români. În același timp, am prelungit și termenul de depunere a dosarelor, tot până la data de 31 decembrie 2017 pentru persoanele fizice. Și pentru că, în ultima perioadă, și instituțiile statului, și autoritățile locale doresc să-și achiziționeze mașini noi și să se doteze cu astfel de autovehicule, am prelungit pentru persoanele juridice termenul de depunere până la 30 noiembrie 2017, ținând cont și de rectificarea bugetară”.

,