Curtea Europeană a Drepturilor Omului a clarificat în detaliu limitele în care angajaţii pot fi monitorizaţi la locul de muncă.

Astfel, angajatorii trebuie să fie atenţi la următoarele aspecte:

– Nu este suficientă existenţa unei politici generale (precum regulamentul intern) prin care (a) să fie impusă o interdicţie generală pentru angajaţi de a utiliza resursele companiei, iar (b) angajaţii să fie notificaţi la modul general asupra unei (eventuale) monitorizări a corespondenţei prin e-mail şi/sau a altor comunicări.
– Informarea angajaţilor şi/sau politica stabilită la nivelul companiei cu privire la acest aspect ar trebui să fie particularizată şi clară în legătură cu natura monitorizării, în sensul că ar trebui să detalieze în avans, cel puţin:
• dacă face obiectul monitorizării doar fluxul de corespondenţă sau/şi conţinutul acesteia;
• dacă sunt monitorizate toate comunicările sau doar o parte a acestora;
• dacă monitorizarea este limitată în timp şi cine sunt persoanele care au acces la aceste comunicări;
• consecinţele monitorizării pentru angajaţii vizaţi;
• utilizarea de către angajator a rezultatului monitorizării.
– Angajatorul ar trebui să poată justifica şi exprimă un motiv/interes legitim pentru monitorizare. Datorită naturii sensibile a corespondenţei, Curtea a subliniat că monitorizarea conţinutului corespondenţei necesită o argumentare mai detaliată din partea angajatorului.
– Un motiv/interes teoretic precum nevoia generală de a evita producerea de daune sistemelor IT ale companiei sau posibila răspundere atrasă în sarcina companiei în cazul faptelor ilicite nu reprezintă, în opinia Curţii, un motiv/interes real/actual.