Se doreşte înfiinţarea unei direcţii specializate în anchetarea magistraţilor


Ministrul Justiției a anunțat că se dorește înființarea unei direcții specializate în anchetarea procurorilor și judecătorilor.

Acesta a declarat: “O direcție care să aibă competența exclusivă de efectuare a urmăririi penale pentru faptele reclamate a fi fost comise de către magistrați. Ce avem în vedere? Avem în vedere o asigurare a unei protecții și a unei autonomii, a unor garanții, față de magistrații bănuiți că ar fi comis infracțiuni. Am văzut cu toții faptul că uneori se reclamă în spațiul public de către judecători că, urmare a unei soluții sau alta, sunt anchetați de către autorii rechizitoriilor ale căror soluții au fost infirmate. Personal, nu am acesta convingere pentru că nu avem soluții definitive care sa o confirme, dar ca o garanție pentru independența judecătorilor vom avea un corp specializat din 20 de procurori, care sa ancheteze presupusele infracțiuni săvârșite de către magistrați”.