Indemnizația pentru creșterea copilului va fi plafonată la 1.800 de euro


Indemnizația pentru creșterea copilului va fi plafonată la 1.800 de euro, maximum cât există în Europa la ora actuală, iar peste acest nivel nu poate să mai ia nimeni, a declarat, ministrul Muncii, adăugând că proiectul de ordonanță va fi gata în două săptămâni.

Acesta a declarat:”Vom intra cu celeritate și pe aceste indemnizații de creștere a copilului. Rândul trecut când a apărut această poveste nu eram pregătiți, lucram la Legea salarizării, dar în acest moment s-au lucrat toate variantele și am ajuns pe varianta finală. Vom plafona indemnizația la maxim cât există în Europa la ora actuală, adică 1.800 de euro cât are Germania. Peste 1.800 de euro nu poate să mai ia nimeni. (…). Eu zic că în maximum două săptămâni vom avea proiectul de ordonanță de urgență”.