Viitoarea lege a parteneriatelor public-private va diferenția proiectele care se pot implementa pe plan local de cele de anvergură, care au nevoie, într-adevăr, de aprobarea Guvernului, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.
Acesta a mai declarat că: “Urmează săptămâna viitoare, sper să se întâmple acest lucru, să ieșim în dezbatere publică cu parteneriatul public-privat, cu noul text de lege, simplificat în conformitate cu programul de guvernare și care rezolvă niște probleme majore din textul vechi și care face o diferență între proiecte care se pot implementa pe plan local și proiecte care au nevoie, într-adevăr, de aprobarea Guvernului. Nu cred că este necesar ca un proiect de 10 milioane de euro să treacă de două ori prin Guvern. În schimb, pentru un proiect de 100 de milioane sau miliarde este necesar. Astfel că am reușit să creăm și o diferențiere cu care să ajutăm acest lucru și să permitem autorităților locale să poată executa proiecte de parteneriate public-private care, din punctul nostru de vedere sunt o prioritate”.