A fost aprobat proiectul normelor de punere în aplicare a noii legi privind asigurarea RCA


Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat Proiectul Normelor pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, cât şi a unor prevederi cu privire la asigurările auto, acesta fiind publicat pe site-ul ASF spre consultare publică pentru 10 zile.

Se prevede că limitele de despăgubire stabilite de către ASF sunt de 1,22 milioane de euro pentru pagubele materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate şi de 6,07 milioane de euro pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate. Limita de despăgubire se stabileşte la echivalentul în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.