Comisia Europeană a acceptat ca taxa pe deșeuri la groapa de gunoi să fie operațională de la 1 ianuarie 2019, obținându-se astfel o derogare, a declarat ministrul desemnat pentru Mediu în cadrul audierii sale din Comisiile reunite pentru mediu din Parlament.
Aceasta a precizat că:”Pe noi ne interesează ca cetățeanul să nu plătească dacă nu a fost învățat, informat și nu i s-a spus exact ceea ce are de făcut. Comisia Europeană a fost de acord că taxa pe care noi ar trebui să o punem la groapă să fie de 80 lei de la 1 ianuarie 2017. România, pentru a implementa această taxă, nu este pregătită. De aceea am obținut o derogare până la 1 ianuarie 2019, lucru care va fi pus în operă printr-o ordonanță de urgență.”