Proiectul de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară a primit raport favorabil


Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat raport favorabil, cu majoritate de voturi, proiectului de lege prin care Guvernul este abilitat să emită, în perioada vacanței parlamentare, ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, adoptând și câteva amendamente.

Potrivit proiectului, Guvernul este abilitat să emită ordonanțe simple, în perioada menționată, pentru domenii precum cel al finanțelor publice și economiei, dezvoltare regională, administrație publică și fonduri europene, sănătate, cercetare, afaceri interne, turism, transporturi, agricultură și dezvoltare rurală, administrarea patrimoniului de stat, dar și prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.