Populaţia României a continuat declinul din cauze demografice, pierzând în luna aprilie 8.376 locuitori – echivalentul a aproape trei comune medii din ţară -, cu 43% mai mulţi decât în a patra lună a anului trecut, în principal ca urmare a scăderii natalităţii, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În luna aprilie 2017 s-au născut 12.453 copii, cu 2.600 (17%) mai puţini comparativ cu aprilie 2016, şi au decedat 20.829 persoane, în scădere cu 80 (0,4%) faţă de a patra lună a anului trecut.
Cumulat, în primele patru luni din acest an s-au născut 55.616 copii, în scădere cu 12,3% faţă de perioada ianuarie-aprilie 2016, şi au decedat 94.809 persoane, în urcare cu 6%, astfel că sporul natural negativ a fost de 39.193 persoane, în creştere cu 50% faţă de perioada similară a anului trecut.