Se va va plăti a doua dobândă pentru titlurile de stat pentru populaţie emise în anul 2015


Ministerul Finanţelor a anunţat că va plăti, în 26 iunie, a doua oară, dobânda anuală în valoare de 21,50 lei per obligaţiune, precum şi rambursarea valorii nominale de 1.000 lei per obligaţiune, aferente titlurilor de stat pentru populaţie emise în 2015, în cadrul programului Fidelis.

Reamintim că în iunie 2015, Ministerul Finanţelor a lansat prima emisiune de acest tip pentru populaţie, în cadrul programului Fidelis, obligaţiunile având o valoare nominală de 1.000 de lei.

Emisiunea a avut un succes limitat, populaţia cumpărând obligaţiuni în valoare de 65 de milioane de lei, din valoarea anunţată, de 100 de milioane de lei, cu o dobândă anuală de 2,15%.

Potrivit comunicatului, în 26 iunie 2017, plăţile se vor realiza în numerar la ghişeele agenţiilor, către persoane fizice, sau prin transfer bancar în conturile deţinătorilor.