Băncile şi alte instituţii de credit vor raporta toate tranzacţiile de peste 10.000 de euro, în echivalent, plafonul fiind redus de la 15.000 de euro, printr-un proiect de lege supus dezbaterii publice de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
În proiect se prevede: “Entităţile raportoare sunt obligate să transmită un raport pentru activitate suspectă Oficiului dacă acestea cunosc, suspectează sau au motive rezonabile să suspecteze că: a) bunurile/fondurile, indiferent de sumă, provin din săvârşirea de infracţiuni sau au legătură cu finanţarea terorismului; b) persoana sau împuternicitul/reprezentantul/mandatarul acesteia nu sunt cine pretind a fi; c) informaţiile pe care entitatea raportoare le deţine pot fi relevante pentru investigarea unei infracţiuni sau pot folosi pentru impunerea prevederilor prezentei legi“.