Legea prin care copiii minori, cu vârstă până la trei ani, pot fi exceptaţi de la calculul cheltuielilor de întreţinere şi de la cel al cheltuielilor asociaţiei de proprietari a fost promulgată de Preşedinte.
Acesta a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 47 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.
Legea prevede: “Asociaţiile de proprietari pot hotărî exceptarea de la plata cheltuielilor prevăzute la alin.(1) lit.b) pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani. Termenul de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, afişate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice”.