Acord între România şi Canada. Studiile vor fi recunoscute reciproc


Noul acord economic și comercial dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA) va permite specialiștilor români să profeseze în statul nord-american, unde le vor fi recunoscute studiile, a declarat ambasadorul Canadei la București.

Tratatul este realizat într-o asemenea manieră încât va facilita accesul specialiștilor din UE pe piața muncii din Canada. Atât specialiștii canadieni, cât și cei români, vor avea studiile recunoscute reciproc, o situație de care vor beneficia companiile din ambele țări care exportă echipamente sau din sectoarele IT, telecom sau software. În plus, acest lucru poate fi benefic pentru întreprinderile mici și mijlocii care nu își permit să angajeze personal în Canada și trebuie să furnizeze servicii direct din România.

CETA va facilita transferul de personal de cealaltă parte a Atlanticului și va permite companiilor să trimită personal pentru mentenanța echipamentelor și creează un cadrul pentru recunoașterea calificărilor profesionale din sectoare precum arhitectura sau contabilitatea