Curtea Constituțională a României (CCR) a respins cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale articolului 27 din legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, care prevăd că apărătorii nu mai pot profesa dacă au fost condamnați penal.
În decizie se arată: “În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, (…) a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.27 lit.d) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, sunt constituționale în raport cu criticile formulate”.
În schimb, Curtea Constituțională a admis, tot marți, excepția de neconstituționalitate cu privire la articolul 14 litera a), din Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, constatând că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” este neconstituțională