Simplificarea procedurilor de înscriere în clasa pregătitoare


cl pregPotrivit Ministrului Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, procedurile de înscriere în clasa pregătitoare vor fi simplificate, astfel, părinţii vor avea din start două opţiuni, în sensul că locul corespunzător circumscripţiei va fi rezervat, iar părintele nu-şi va pune problema că dacă încearcă să-şi dea copilul la o altă şcoală sau într-o altă locaţie pierde locul din propria circumscripţie. S-a stabilit că Ministerul Educaţiei împreună cu inspectoratele şcolare va realiza un recensământ cât mai aproape de realitate și va decide cum să procedeze.
Remus Pricopie și-a exprimat speranţa că majoritatea problemelor care ar putea să apară la înscrierea în clasa pregătitoare vor fi rezolvate din prima etapă.