Autoritățile locale trebuie să se împrumute de la bănci pentru atragerea fondurilor europene


În plină discuţie despre readucerea sub control a deficitului bugetar, periclitat prin măsurile luate deja sau promise, guvernul anunţă şi prima mare ”tăiere”.

Ministerul Finanţelor Publice a transmis luni o precizare legată de posibilităţile pe care autorităţile locale le au pentru a prefinanţa sau cofinanţa proiecte locale care se bazează pe fonduri europene, explicând că cea mai bună soluţie pentru cofinanţarea sau prefinanţarea proiectelor europene e varianta ”creditelor de la bănci comerciale sau alte  instituţii de credit”.

Autorităţile publice locale au posibilitatea să se împrumute cu dobânzi mai bune decât cele ale trezoreriei de la bănci comerciale sau de la alte instituţii de credit, pentru asigurarea pre-finanţării şi/sau co-finanţării proiectelor care beneficiază de fonduri europene nerambursabile.

În aceste situaţii, Unităţile Administrativ Teritoriale sunt exceptate de la obligaţia de a respecta:

  • limita de îndatorare de 30%, prevăzută la art. 63 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  • plafoanele de contractare şi tragerile aprobate pentru anul 2017 prin Legea nr. 5/2017 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2017.