Darea în plată devine imposibilă


descărcare (15)Doar 100 de debitori mai trimit lunar cereri de dare în plată către bănci, faţă de 1.000 de persoane, câte erau înainte de modificarea legii de către Curtea Constituţională. Până acum, s-au strâns 6.400 de cereri, în condiţiile în care sunt 300.000 de persoane eligibile, potrivit estimărilor BNR.

Fiecare cerere de dare în plată în parte va fi analizată de un judecător şi fiecare client care vrea să scape de credit cedând locuinţa va trebui să demonstreze că, pe parcursul derulării contractului, a apărut un eveniment imposibil de prevăzut din cauza căruia ratele nu mai pot fi achitate.

Aceasta este, în termeni simpli, modificarea adusă de Curtea Con­stituţională legii privind darea în plată. Iar această modificare reduce aproape de zero efectele, atât de discutate şi amplificate ale actului normativ. Le reduce aproape de zero, dar nu chiar la zero. 

Printre specialiştii în drept există mai multe opinii, de la cele ale unora care cred că unele bănci vor continua să aplice darea în plată, întrucât poate fi o metodă mai rapidă şi mai eficientă de a executa garanţia, până la cele ale avocaţilor care apără în mod tradiţional băncile şi care spun, practic, că legea dării în plată a fost anulată complet de decizia CCR.

Ce spune CCR în termeni ju­ri­dici? Că darea în plată trebuie să fie acceptată de către judecători doar în condiţiile în care clientul demonstrează că a existat o situaţie de impreviziune. Ce este impreviziunea, în opinia CCR? Este o situaţie care intervine când, în executarea contractului, a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului, în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de grea executarea obligaţiilor prevăzute de acesta.

,