Faptele de corupţie în ultima perioadă atrag atenţia publicului şi multe decizii de sancţionare a acestora au fost date în ultimul timp.

Legea 78/2010 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prevede în art. 20 faptul că în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Potrivit ştirilor juridice, acest articol a atras mai multe critici fiind invocată şi o excepţie de neconstituţionalittae în acest sens.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul săvârşirii infracţiunilor reglementate în cuprinsul Legii nr. 78/2000, prevăzută prin textul criticat, anticipează o condamnare a persoanei urmărită penal, aspect ce contravine dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate de autoarea excepţiei.

Curtea Constituţională reaminteşte că măsurile asigurătorii sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

Curtea a constatat că dispunerea măsurilor asigurătorii şi instituirea sechestrului asigurător se fac pe baza valorilor implicate în cauză (valoarea prejudiciului sau a sumelor probabile ce trebuie confiscate, bonitatea suspectului sau a inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune) şi sunt lăsate, de regulă, la aprecierea organelor judiciare. De la această regulă Codul de procedură penală şi legile speciale prevăd excepţii referitoare atât la obligativitatea instituirii sechestrului asigurător, cât şi la imposibilitatea luării măsurilor asigurătorii, acestea din urmă având drept criterii calitatea titularilor şi tipul bunurilor.

Referitor la norma juridică a cărei neconstituţionalitate se invocă în prezenta cauză, Curtea a constatat că aceasta obligă organele judiciare la luarea măsurilor asigurătorii în cazul unor infracţiuni ce au un obiect material care poate atinge valori foarte mari şi al căror pericol social este, de asemenea, foarte ridicat. Aşa fiind, şi prejudiciile provocate prin săvârşirea infracţiunilor constau în sume însemnate de bani. În aceste condiţii, textul criticat are rolul de a asigura posibilitatea acoperirii parţiale sau totale a pagubelor provocate, caracterul obligatoriu al măsurilor asigurătorii având rolul de a împiedica sustragerea, ascunderea sau înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul lor.

În concluzie prin prisma particularităţilor infracţiunilor reglementate prin Legea nr. 78/2000, obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii apare ca fiind justificată. Din aceste considerente a respins excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 718/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 121/2017.