Noi prevederi se vor aplica proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice!


imagesfrÎn data de 27 februarie 2017 va intra în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 907/2016, ce reglementează etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor şi proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice.

Noile prevederi se vor aplica proiectelor de investiţii finanţate atât din fonduri publice, cât şi celor finanţate din fonduri europene. Concret, HG nr. 907/2016 reglementează forma şi conţinutul următoarelor documente: nota conceptuală; tema de proiectare; studiul de prefezabilitate; studiul de fezabilitate sau documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii; proiectul pentru autorizarea sau desfiinţarea executării lucrărilor; proiectul tehnic de execuţie.

Totodată, prin intrarea în vigoare a prevederilor HG nr. 907/2016 se va schimba structura devizelor pe obiect şi a devizului general al investiţiei.
Implementarea noului act normativ va corecta o serie de disfuncţionalităţi şi deficienţe înregistrate în prezent în derularea procedurilor de achiziţie.

Prin intrarea în vigoare a HG nr. 907/2016, la data de 27 februarie 2017, tema de proiectare va stabili foarte clar parametrii principali ce trebuie atinşi prin implementarea proiectului, actualizându-se în cadrul fiecărei faze de proiectare. Astfel, tema de proiectare, actualizată şi detaliată cu rezultatele unei faze de proiectare, constituie temă pentru elaborarea următoarei faze de proiectare.