Românii care îşi izolează locuinţele pot primi de la stat până la 40.000 lei!


primacPersoanele fizice care vor să-şi izoleze termic locuinţa vor putea cere de la stat o sumă nerambursabilă de până la 40.000 de lei, în cadrul programului „Casa verde Plus”, se arată într-un act normativ al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), ce a fost publicat în Monitorul Oficial. Totuşi, pentru a putea beneficia efectiv de bani, cetăţenii trebuie să aştepte stabilirea sesiunii de înscriere.

Regulile pentru participarea în programul denumit, pe scurt, „Casa verde Plus” sunt incluse în Ordinul MMAP nr. 2.425/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienţei energetice, beneficiari persoane fizice. Acesta a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 34 şi se aplică deja. Însă înscrierea cetăţenilor va fi posibilă abia după ce autorităţile vor stabili o perioadă anume în acest sens.

Concret, persoanele fizice vor putea cere o sumă de până la 40.000 de lei (dar nu mai mult de 120 de lei pe metru pătrat izolat şi finisat), care va fi acordată sub forma unei prime de eficienţă energetică. „Finanţarea se acordă sub forma unei prime de eficienţă energetică în valoare de maximum 40.000 de lei, aferentă cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 120 lei/mp izolat şi finisat, pentru izolarea locuinţelor aflate în faza de construcţie şi pentru izolarea locuinţelor existente”.