După un final de an pe trend ascendent şi cu o ofertă publică iniţială finalizată cu succes, estimările pentru 2017 sunt pozitive pentru investitorii de pe piaţa de capital.
Bursa de Valori Bucureşti a reuşit să încheie 2016 într-o notă optimistă, principalii indici revenind în zona pozitivă. Contextul internaţional favorabil şi oferta publică iniţială a Medlife au impulsionat tranzacţionarea şi ne-au lăsat cu speranţa că 2017 va fi un an mai bun.
BET, principalul indice al BVB, care urmăreşte cele mai importante zece companii listate, a fost în zonă negativă aproape tot anul, cu excepţia lunii septembrie, când a reuşit să depăşească valorile de închidere din 2015. Cu câteva zile înainte de închiderea anului, BET a reuşit din nou să se întoarcă la plus, cu o valoare cu 0,25% – 0,75% mai mare decât la finele anului trecut. Foarte important pentru investitorii de la Bucureşti este însă indicele BET-TR, adică BET Total Return, în evoluţia căruia sunt incluse şi dividendele pe care companiile din componenţa indicelui le oferă acţionarilor şi care a ajuns la o creştere de 8,7% cu câteva zile înainte de închiderea anului.