Veşti proaste pentru cei care au credite Prima Casă. Începutul de an le-a adus rate mai mari pentru că dobânzile aplicate în cazul lor sunt recalculate de bănci în creştere. Indicele ROBOR, cel care influenţează costul creditelor în lei, s-a majorat faţă de nivelul minim din toamnă. Specialiştii estimează că dobânzile îşi vor continua creşterea şi le recomandă celor care vor să facă împrumuturi să aleagă credite cu dobânzi fixe.
Creşterea ratelor vine după ce indicele ROBOR la trei luni a ajuns la 0,9%, faţă de minimul istoric de 0,7% din octombrie 2016. (Dobânzile pentru creditele Prima Casă sunt formate dintr-o marjă fixă de 2 la sută, la care se adaugă un indice de referinţă – ROBOR la 3 luni.
Totuşi, indicele ROBOR e departe de maximul istoric de 15%, înregistrat acum opt ani, aşa că împrumuturile Prima Casă rămân cele mai ieftine.