15 ianuarie 2017, data până când trebuie adoptate normele privind lanţul scurt al alimentelor!


descarcarelantMinisterul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a iniţiat o serie de discuţii cu formele asociative din agricultură, dar şi cu reprezentanţii marilor reţele comerciale cu scopul definitivării normelor.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are obligaţia ca până în 15 ianuarie 2017 să adopte normele metodologice de desfăşurare a acţiunilor privind lanţul scurt de aprovizionare prevăzut în Legea nr. 150/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.

Astfel, Ministerul Agriculturii propune o serie de reglementări privind procedura de desfăşurare a lanţului scurt alimentar, desemnând entităţile care se vor încadra în categoria furnizorilor şi categoriile de produse cărora li se vor aplica prevederile prezentului proiect de act normativ. 

MADR propune o procedură de transmitere a informaţiilor, între Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, comercianţi şi reprezentanţii organizaţiilor interprofesionale pentru produse agroalimentare, referitoare la lista comercianţilor cu o cifră de afaceri de peste două milioane de euro, rezultată din comercializarea produselor alimentare, realizată în anul anterior, producţia prognozată pentru anul următor, cantităţile de produse alimentare ce nu pot fi achiziţionate de pe lanţul scurt de aprovizionare.
Proiectul vizează şi înfiinţarea unui consiliu pentru monitorizarea lanţului scurt de aprovizionare cu produse alimentare. Consiliul va fi format din 15 membri, dintre care 3 membri desemnaţi din cadrul MADR; 2 membri desemnaţi din cadrul Ministerului Finanţelor Publice; 1 membru desemnat din cadrul Consiliului Concurenţei; 7 membri desemnaţi de către organizaţiile interprofesionale pentru produsele agroalimentare, câte unul din fiecare filieră de produs; 2 membri desemnaţi de către Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România.