Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice de desfășurare a acțiunilor privind lanțul scurt de aprovizionare a fost publicat, spre dezbatere publică, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Prezentul proiect de act normativ are ca scop reglementarea procedurii de desfășurare a lanțului scurt alimentar, desemnarea entităților de încadrare în categoria furnizorilor, identificarea categoriilor de produse cărora li se va aplica prevederile prezentului proiect de act normativ.
De asemenea, se va crea o procedură de transmitere a informațiilor, între Ministerul Finațelor Publice, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, comercianți și reprezentanții organizațiilor interprofesionale pentru produse agroalimentare, referitoare la lista comercianților cu o cifră de afaceri de peste două milioane de euro, rezultată din comercializarea produselor alimentare, realizată în anul anterior, producția prognozată pentru anul următor, cantitățile de produse alimentare ce nu pot fi achiziționate de pe lanțul scurt de aprovizionare.
Totodată se va înființa un consiliu pentru monitorizarea lanțului scurt de aprovizionare cu produse alimentare, se va desemna componența acestuia și se va crea baza legală pentru reglementarea ulterioară, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, a componenței nominale a consiliului și a regulamentului de organizare și funcționare a acestuia.