În Monitorul Oficial al României, a fost publicată Decizia nr. 26/2016 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
Astfel, conform considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că se impune admiterea sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, a stabilit că dispoziţiile art. 3 “Tutela administrativă” din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se interpretează în sensul că prefectul nu poate ataca în faţa instanţelor de contencios administrativ refuzul consiliului local de a pune pe ordinea de zi a şedinţei şi de a lua act de încetarea de drept a mandatului de consilier local înainte de termen, refuz exprimat la cererea prefectului adresată potrivit atribuţiilor reglementate de Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului.
În rest, respinge sesizarea ca inadmisibilă.