Zoltan Nagy, membru al Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie, a anunţat că ANRE va propune Guvernului reducerea numărului de certificate verzi pentru producerea de energie din surse solare de la 1 ianuarie 2014.
ANRE a propus Guvernului să reducă de la 6 certificate pe MW/h la 5 numărul certificatelor acordate pentru producerea energiei solare şi de la 3 la 2,3 certificate pentru energia hidro.
Guvernul putea reduce de la 1 ianuarie 2013 numărul certificatelor, dar între timp s-a modificat legislaţia şi de la 1 ianuarie 2014 se poate modifica numărul de certificate pentru energia solară şi din 2015 pentru restul, a spus Zoltan Nagy.
În total 1.053.229 de certificate verzi au fost tranzacţionate anul trecut pe Piaţa Centralizată a Certificatelor Verzi, ceea ce reprezintă de 2,33 ori mai mare faţă de 2011.
Certificatul Verde este un document care atestă o cantitate de 1 MWh de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie.