Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, și Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, i-au adresat o scrisoare ministrului Fondurilor Europene, Dragoș Dinu, prin care vin cu propunerea de introducere a unei măsuri noi de susținere a mamelor aparținând grupurilor vulnerabile, respectiv “Trusoul pentru nou-născuți”.
Conform unui comunicat al Ministerului Sănătății (MS), propunerea reglementează introducerea măsurii în Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014 — 2020, a cărui modificare urmează să fie trimisă CE.
Unul din obiectivele acestui program este susţinerea persoanelor defavorizate prin distribuirea de alimente și asistență materială de bază.
Astfel, trusoul pentru nou-născuți se va acorda pentru fiecare naștere, în maternitate, pentru mamele cu risc social sau din grupuri vulnerabile, identificate de asistentul social sau persoana cu atribuții de asistență socială din maternitate.
Potrivit MS, în 2015, 1.493 de copii sub vârsta de un an au decedat, iar rata mortalității în România este cea mai mare din Europa.
Anul trecut, numărul de născuți vii a fost de 187.372, iar numărul de copii părăsiți în maternități a fost de 332 din 9.722 de copii intrați în sistemul de protecție specială.