Comisia Europeană, a consacrat noţiunea de parteneriat public-privat prin publicarea Cărţii verzi privind parteneriatele public-private (2004) şi consideră acest tip de parteneriat drept o „cooperare între entităţi publice şi private ce implică stabilirea unei entităţi cu capital mixt, ce implementează contracte de achiziţii publice ori concesiuni”.

Astăzi parteneriatul public-privat este o noţiune din ce în ce mai prezentă în presa economică, în cadrul instituţiilor internaţionale, în discursul politic şi în publicaţiile economice, financiare şi juridice. Sub diverse forme, tema este folosită în majoritatea documentelor de marketing şi în oferta de produse şi servicii a marilor cabinete de audit şi consulting, a băncilor de afaceri sau a cabinetelor juridice internaţionale.Construirea comunităţii europene accelerează acest fenomen nu doar pentru că măreşte constrângerile bugetare ale statelor membre, dar în plus creşte nevoile acestora legate de construirea unei pieţe comune, în special nevoile legate de infrastructura din transporturi. Liberalizarea serviciilor publice, iniţiată la nivel european, favorizează apariţia unor parteneriate public-private.

Potrivit ştirilor juridice, parteneriatele care s-au încercat până acum în România nu au putut fi concretizate şi asta nu din lipsă de legislaţie ci pentru că nu au trecut testul de bancabilitate.

Astfel se impune adoptarea unui nou act normativ în domeniul parteneriatului public-privat deoarece în temeiul Legii 178 în vigoare din anul 2010 nu a fost posibilă structurarea niciunui proiect. Prin adoptarea unei noi legi privind parteneriatul public-privat se urmăreşte implementarea unui cadru legislativ în măsură să asigure efectiv conlucrarea sectorului public și sectorului privat pentru implementarea de proiecte având ca obiect lucrări sau servicii publice.

În acest sens, în Monitorul Oficial nr. 954/2016, a fost publicată Legea 233/2016 privind parteneriatul public – privat.

Care erau neajunsurile Legii nr. 178/2010 privind parteneriatul public-privat?

Deși a fost modificată de două ori ca urmare a observațiilor formulate de Comisia Europeană pentru nerespectarea unor principii ce guvernează contractele publice, Legea nr. 178/2010 nu a devenit o reglementare adaptată realităților atât economice cât și juridice. În ciuda acestor modificări a subzistat un paralelism cu reglementarea concesiunilor de lucrări publice și de servicii publice, precum și o serie de soluții juridice discutabile, neconcordante cu bunele practici înregistrate în proiecte de acest tip.

Un exemplu relevant îl constituie interdicția de a participa cu fonduri publice atât la realizarea investiției, în etapa de construire, cât și pe perioada operării a făcut foarte dificilă realizarea structurii financiare a proiectelor. S-a creat astfel impresia în practică a posibilității recurgerii la parteneriatul public-privat numai în vederea realizării unor proiecte în care toate veniturile partenerului privat ar urma să provină din tarifele colectate de la utilizatori. Ori parteneriatul public-privat a apărut ca o structură viabilă de realizare a unor investiții publice chiar și în condiții diferite de cele specifice concesiunii, în care tarifele colectate de la public sunt suficiente pentru a asigura partenerului privat recuperarea investiției.

Care sunt elementele de noutate aduse prin noua reglementare legislativă?

A fost clarificat domeniul de aplicare al legii, care va include doar acele proiecte pentru care din studiul de prefezabilitate aferent rezultă că veniturile din opera proiectului, deci veniturile din care partenerul privat își va recupera investiția și va obține profit, vor fi asigurate majoritar prin plăți efectuate de partenerul public.

Proiectele în care cea mai mare parte a veniturilor provin din tarifele colectate de la utilizatorii bunului sau serviciului vor fi supuse reglementării concesiunii. În aceste condiții, un proiect de parteneriat public-privat nu poate fi inițiat decât în baza unui studiu de fundamentare ce va analiza o serie de elemente preponderent de ordin economic, respectiv suportabilitatea tarifelor, posibilitățile de distribuire a riscurilor între parteneri, relația obligațiilor asumate de partenerul public cu datoria publică, posibilitățile de finanțare precum și eficiența economică.

Atribuirea contractului se va face exclusiv prin proceduri transparente și competitive, respectiv licitație deschisă, licitație restrânsă și dialog competitiv, indiferent de valoarea contractului. Documentația de atribuire va fi publicată în SEAP, iar în cazul proiectelor cu o valoare mai mare publicarea se va face și în JOUE.

Potrivit noutăţilor legislative se reglementează fazele de etape de derulare a unui proiect public prin mecanismul parteneriatului public-privat în deplină concordanţă cu principiile evidenţiate prin analizele şi cercetările efectuate la nivelul instituţiilor Uniunii Europene.

Parteneriatul public – privat are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea sau extinderea unui bun sau a unor bunuri destinate prestării unui serviciu public sau operării unui serviciu public, iar noile reglementări împletesc legislaţia europeană cu cea naţională.